marți, 24 mai 2022

Obții venituri din străinătate? Descarcă Ghidul ANAF!

Contribuabilii persoane fizice care realizează individual sau într-o formă de asociere, venituri/pierderi din străinătate au obligaţia să declare veniturile şi să plătească impozit pe venit și contribuţii sociale obligatorii prin completarea și depunerea Declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice.

Contribuabili care au obligația declarării veniturilor realizate din străinătate prin depunerea declarației unice

Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice se depune de către:

2.1. persoanele fizice rezidente române, cu domiciliul în România, și

2.2.   persoanele fizice nerezidente care îndeplinesc cel puțin una din condițiile de rezidență, respectiv:

a)  centrul intereselor vitale ale persoanei este amplasat în România

b)  este prezentă în România pentru o perioadă sau mai multe perioade ce depășesc în total 183 de zile, pe parcursul oricărui interval de 12 luni consecutive, care se încheie în anul calendaristic vizat și care realizează venituri din străinătate, supuse impozitării în România, cum ar fi:

Ø    venituri din activităţi independente (profesii liberale, venituri din activități de producție, comerț, prestări servicii);

Ø    venituri din valorificarea drepturilor de proprietate intelectuală;

Ø    venituri din cedarea folosinţei bunurilor;

Ø    venituri din activităţi agricole, piscicultură, silvicultură;

Ø    venituri sub formă de dividende;

Ø    venituri sub formă de dobânzi;

Ø    venituri din premii;

Ø    venituri din jocuri de noroc;

Ø    câştiguri din transferul titlurilor de valoare şi orice alte operaţiuni cu instrumente financiare, inclusiv instrumente financiare derivate, precum şi din transferul aurului de investiții;

Ø    venituri din lichidarea unei persoane juridice;

Ø    venituri din pensii;

Ø    remuneraţii/indemnizaţii ale membrilor consiliului de administraţie/administratori/ cenzori şi alte venituri similare cum ar fi:

-   sume primite de membrii directoratului, ai consiliului de supraveghere sau ai comisiei de cenzori;

-  remunerații primite de directori în baza unui contract de mandat;

-  indemnizația administratorilor, inclusiv indemnizația asociatului unic;

-  sume din profitul net cuvenite administratorilor;

-   sume primite de reprezentanți în adunarea generală a acționarilor și în consiliile de administrație;

-    beneficiile în bani sau în natură obținute în calitate de membru al consiliului de administrație/administrator/cenzor/fondator sau de membru al directoratului/consiliului de supraveghere;

-   oricare alte sume similare obținute în calitate de membru al consiliului de administrație/ administrator/cenzor/fondator sau de membru al directoratului/consiliului de supraveghere;

Ø    venituri din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal;

Ø   alte venituri supuse impunerii potrivit titlului IV din Codul fiscal1.


Descarcă Ghidul ANAF!

IMPORTANT
  • În Declarația unică privind impozitul pe venit şi contributiile sociale datorate de persoanele fizice se completează câte o secţiune pentru fiecare ţară - sursă a veniturilor şi pentru fiecare sursă de venit realizat.
  • Veniturile realizate din străinătate se supun impozitării prin aplicarea cotelor de impozit asupra bazei de calcul determinate după regulile proprii fiecărei categorii de venit, în funcţie de natura acestuia, potrivit Codului fiscal.
  • Prin excepţie, în situaţia în care venitul net anual în România se determină pe baza normei de venit, pentru veniturile obţinute din străinătate de natura celor obţinute din România, venitul net anual obţinut în statul străin se determină în sistem real, pe baza datelor din contabilitate, ca diferență între venitul brut si cheltuielile deductibile efectuate în scopul realizării venitului sau se raportează la venitul brut obţinut din statul străin, după caz.
  • Pentru veniturile obținute din străinătate de natura celor obtinute din România şi neimpozabile/scutite se aplică acelaşi tratament fiscal ca şi pentru cele obținute din România.
  • Persoanele fizice cu handicap grav ori accentuat scutite de la plata impozitului pe veniturile obţinute din străinătate, au obligatia depunerii declaraţiei unice.
  • Veniturile din activități dependente desfăşurate în străinătate şi plătite de un angajator nerezident nu sunt impozabile în România, potrivit prevederilor Codului fiscal, nu se declară şi nu fac obiectul creditului fiscal extern.
  • Sumele înscrise în Declarația unică se exprimă în moneda naţională a României.
  • Veniturile din străinătate, precum şi impozitul aferent, exprimate în unităţi monetare proprii fiecărui stat se vor transforma în lei la cursul de schimb mediu anual comunicat de Banca Naţională a României din anul de realizare a venitului respectiv.
  • Plata impozitului în străinătate se atestă cu document justificativ eliberat de autoritatea competentă a statului străin cu care România are încheiată convenție de evitare a dublei impuneri sau cu copia declaraţiei fiscale sau a documentului similar depusă/depus la autoritatea competentă străină însoțită de documentația care atestă plata impozitului, în situația în care autoritatea competentă a statului străin, cu care România are încheiată convenție de evitare a dublei impuneri, nu eliberează documentul justificativ.
Veniturile din străinătate realizate de persoanele fizice rezidente, precum şi impozitul aferent, exprimate în unităţi monetare proprii statului respectiv, dar care nu sunt cotate de Banca Naţională a României, se vor transforma astfel:
  • din moneda statului de sursă într-o valută de circulaţie internaţională, cum ar fi dolari S.U.A. sau euro, folosindu-se cursul de schimb din ţara de sursă;
  • din valuta de circulație internaţională în lei, folosindu-se cursul de schimb mediu anual al acesteia, comunicat de Banca Naţională a României, din anul de realizare a venitului respectiv.
Declarația trebuie depusă până în 25 mai 2022.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

blacktech.ro

Postări populare